Despre noi

Empatie și știință pentru minți în dezvoltare

Menthis clinic

Grijă pentru minți în creștere.

Menthis Clinic este un spațiu dedicat sănătății mintale și dezvoltării armonioase, în care profesionalismul, empatia și colaborarea stau la baza îngrijirii oferite copiilor, adolescenților și adulților. În cadrul clinicii noastre de psihiatrie pediatrică, acordăm o atenție deosebită nevoilor specifice ale copiilor și adolescenților, prin evaluare, intervenție și sprijin adaptate fiecărei etape de dezvoltare.

Credem că fiecare pacient are propriul parcurs, propriul ritm și propriile nevoi. De aceea, punem accent pe o abordare personalizată, în care evaluarea atentă, experiența profesională și relația terapeutică contribuie la identificarea celor mai potrivite direcții de intervenție și sprijin.

Oferim consultații de psihiatrie pediatrică, evaluări psihologice, consiliere psihologică și psihoterapie, logopedie și Terapia TOMATIS®, într-un cadru sigur, prietenos și adaptat nevoilor fiecărei persoane.

Echipa Menthis Clinic

În spatele Menthis Clinic se află o echipă multidisciplinară de specialiști, care include psihiatrii pentru copii și adolescenți, psihologi, psihoterapeuți și logopezi. Colaborarea dintre diferitele specializări ne permite să privim fiecare situație din perspective complementare și să construim intervenții personalizate, adaptate nevoilor și particularităților fiecărui pacient.

Prin această abordare multidisciplinară, urmărim să oferim nu doar servicii specializate, ci un proces de îngrijire coerent, în care pacientul și familia sa se simt ascultați, înțeleși și sprijiniți pe parcursul întregului proces.